„Un vis pe care îl visezi împreună este realitate.”

„Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună este realitate”. John Lennon, Yoko Ono!

Despre această ediție aniversară!
Ediția a XXX-a, 2024, a Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „George Georgescu“ marchează încăpățânarea noastră, a Liceului de Arte „George Georgescu”, de a duce de la an la an această misiune mai departe, de a investi în muzică, și mai ales în oameni. Pe de altă parte, demonstrează cât de uniți suntem, pentru că există oameni fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc pentru a 30-a oară. Concursul a fost organizat de Liceul de Arte „George Georgescu” cu sprijinul considerabil al Consiliului Județean Tulcea, Primăriei Municipiului Tulcea și Inspectoratului Școlar Județean Tulcea. Implicarea instituțiilor de la nivel local face posibilă organizarea la standarde superioare a acestui eveniment drept care le mulțumim și sponsorilor noștri: Asociația de părinți „George Georgescu”, SC Ruxmar Office SRL, SC Montinii SRL, SC Adimarsim SRL, Hotel Delta SRL, SC Lidas SRL, Avicola Cataloi.

Despre Concursul „George Georgescu” trebuie spus că el a fost gândit, în primul rând ca parte a moștenirii culturale pe care ne-a lăsat-o maestrul Georgescu, dar și ca o carte de vizită pentru toți tinerii din învățământul muzical preuniversitar care participă și își probează talentul.

Un alt aspect foarte important l-a reprezentat și comemorarea în acest an a 60 de ani de la moartea dirijorului George Georgescu, deschiderea oficială a concursului debutând cu vernisajul expoziției foto dedicată marelui muzician român, George Georgescu – 16 mai 2024.

Vineri, 17 mai 2024, ora 16.00, la Casa Avramide din Tulcea, a avut loc un dublu eveniment: lansarea cărții GEORGE GEORGESCU, de Tutu George Georgescu și lansarea dublului CD GEORGE GEORGESCU LA PRAGA, prezentă fiind doamna Ioana Georgescu Răileanu, fiica marelui muzician.

La această ediţie au participat peste 400 concurenți din 23 de județe din România cărora li s-au alăturat concurenți din Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina. Concursul s-a desfăşurat pe şapte secţiuni, în patru locații extraordinare, prilej de a aduce mulțumiri Directorilor Instituțiilor care ne sprijină an de an.

Astfel, secțiunea Pian, secțiunea Corzi Grave și Instrumente populare s-a desfășurat la Liceul de Arte „George Georgescu”, mulțumim doamnei Director Claudia Grigore.

Vioara la Teatrul ”Jean Bart”, mulțumim d-nului Director Ionuț Paul Ștefan.

Muzică de Cameră la Palatului Copiilor, mulțumim pentru sprijin d-nei Director Laura Felea.

Secțiunea Canto, Instrumente de Suflat la Casa Avramide, mulțumim pt sprijin Dnul Paul Tocanie.

Gala Laureaților si Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Palatul Copiilor, dumincă ora 9:30, mulțumim pentru sprijin dnei Director Laura Felea.

Au fost acordate următoarele premii:

Marele Premiu plus Trofeul Concursului a fost acordat de familia Georgescu, în valoare de 1000 €, elevei Bărbuță Sara Antonia, pian, clasa a XII-a, Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște.

Premiul ʺTudor Maria Valentinoʺ In Memoriam, în valoare de 500 €, pentru al II-lea clasat în Concertul de Gală elevului Tudor Ioan, violoncel, clasa a XI-a, Colegiul Național de Artă ”Dinu Lipatti” București

Premiile I, II, III și Mențiunile pentru fiecare clasă și instrument, premii acordate în bani de către Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea.

Nimic din ceea ce realizăm nu ni se datorează exclusiv și nici măcar într-o bună măsură, ci este rezultatul oamenilor excepționali din jurul meu fără de care eu nu aș fi un Director bun. Și poate nimic nu validează mai mult această aserțiune decât rezultatul acestei ediții. Tocmai de aceea aș dori Colegilor mei le transmit toată aprecierea! Mulțumesc pur și simplu pentru faptul că lucrăm în același colectiv! Secretariat, Contabilitate, Administrator, Profesori de cultură generală, Profesori pentru învățământ primar și preșcolar ai acestui liceu care au sprijinit organizarea acestui concurs cu toată dăruirea. Recunoștință personalului nedidactic pentru curățenia impecabilă a acestei instituții!

MULȚUMESC COORDONATORULUI DE PROIECT Doamnei profesor ROXANA SAVA pentru o organizare desăvârșită și Doamnei Inspector pentru Aria Curriculară ARTE, profesor Dr. Monica Buhai care a presărat peste acest eveniment EMOȚII…ZÂMBETE…și…BUCURIE!

Felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor coordonatori, corepetitorilor, mulțumim părinților pentru susținerea acestor copii minunați care au demonstrat măiestrie, talent și pasiune!

Vă dorim SUCCES și vă așteptăm la următoarea ediție!




 
Articolul anterior
Următorul articol