Arta actorului

Teatrul este arta de a simula, de a vorbi și de a acționa în locul altuia; altfel spus de a juca un anumit personaj dintr-un text cu tablouri dialogate al unei acțiuni tragic-comice (scenariul) care nu poate fi identificat pe de-a-ntregul cu interpretul (actorul).
Desfășurarea acțiunii în fața publicului (spectatorii) este orientată de cineva investit special (regizorul) și se face în costumația și ambianța sugerate sau chiar indicate de text, regândite pentru a fi puse în scenă prin mijloace picturale, sculptate și arhitecturate de altcineva (scenograful). Ca principală formă de concurență a vieții, teatrul e masca sub care se ascund adevăratele sentimente.
Imaginea teatrală comunică deci prin lumină și culoare, ca și pictura, dar și prin volum, precum sculptura. Dintre toate artele, spectacolul teatral este fără îndoială cel mai captivant prin transmiterea nemijlocită a fiorului poetic de la om la om și, cel puțin în aparență, cel mai ușor de recepționat deoarece acționează asupra tuturor simțurilor, a văzului și a auzului și, prin asociații, și asupra tactilității, mirosului sau gustului.
Teatrul s-a născut și a evoluat de-a lungul timpului. Actorul este punctul de interes al scenei. Actorului i se cere nu numai memorie vizuală, ci și cultură vizuală. „Jucând, actorul expune povestea cea mai intimă a eului său, cea care nu este făcută pentru a fi înfățișată lumii”.
Actorul de pe scenă simte prezența publicului și percepe liniștea adevărată sau rumoarea, aude aplauzele, care-l stimulează la fel ca și încurajările suporterilor pe sportivi. Spectatorul la rândul său are senzația comunicării cu oamenii vii de pe scenă, fiind obligat la o atitudine de respectat, la liniște și chiar la obișnuința îngrijită, dacă nu elegantă.